Despre datorie.
Despre datorie
La inceput iti spui ca nu ai nici o datorie fata de omenire ca nu tu ai cerut sa fii aici.Ca esti liber sa iei ce poti si sa nu dai nimic,si chiar te bucuri ca fraieresti omenirea.esti tare.
Dar asta doar la inceput…
Apoi ,intr o zit e trezesti ca ai vrea sa multumesti cumva pt toate cartile filmele si teatrele ce te au bucurat de a lungul acestei calatorii si nu stii cum.
Brusc realizezi ca si cei dinaintea ta tot din acelasi sentiment al datoriei si al progresului speciei au scris cartile au facut filmele si au scris piesele de teatru.
Si atunci incepi sa te gandesti nu numai ca trebuie sa lasi ceva in urma ci si ca apartii unei ramuri elevate a omenirii :cei cu constiinta.
In cazul meu m am gandit sa incep cu o carte.Un jurnal simplu sis curt fara multa emfaza sau pretentii literare ,un jurnal ce se vrea de idei si care rezumeaza ce am inteles eu din viata;cum mi am rezolvat problemele de constiinta,existentiala si de care or mai fi fost ele.
Idea mi a venit pe peronul unei gari unde am realizat ca viata asta poate fi rezumata la o eterna asteptare.Tot timpul astepti cate ceva.Astepti sa termini liceul,astepti sa intri la facultate ,astepti sa ai viata de noapte,astepti sa ti faci o supergagica .astepti sa calatoresti prin lume….ASTEPTI.
Acolo pe peronul garii am inteles ca tot timpul astepti sa se petreaca ceva,si as face un lucru maret daca as exploata starea asta de asteptare;daca as putea o transforma in ceva util;daca as putea o converti nimicul unei asteptari in ceva ul unei realizari.Daca as scoate profit din asteptarile mele la fel cum scot din suferintele din dragoste scriind poezii.
Atunci m am apucat sa scriu.Era timpul ca garile sa mi dea si ceva inapoi din timpul pe care mi l luasera.
M am apucat sa scriu mai mult ca o reflexie a ceea ce traisem pana la acea noua asteptare,,ca o sintez sinteza a perioadei traite.Trairea fara reflexive are atata valuare cat si reflexia fara traire adica cam zero.Poti actioana la nesfarsit fara sa intelegi ceva sau poti filozofa la nesfarsit omitand niste aspecte fundamentale ce apartine numai realitatii.
Cioran scria ca o terapie sa si tina mainile ocupate sa nu iasa in strada.,Eu scriu ,ca o sinteza a trairilor,ca o schema a mersului meu prin lume,si in felul asta sterg si datoria ce o am fata de societate aceea de a lasa ceva in urma nu neaparat ca marturie a trecerii mele pe aici caci acesta este un scop cam egoist ci ca o contributie la patrimoniu.Poate cuiva ii va ajuta cumva reflectiile mele.Poate voi fi util.
Macar de zmulg un zambet unui viitor adolescent ce mi va transcede si tot ar fi ceva.
Am rezolvat si asteptarile ,deci nu mi mai e teama sa astept pe nemeni si nimic.O data am asteptat 2 zile un tren in Rusia si chiar mi a placut.
Acum ma gandesc cum sa pun o taxa pe spectacolul rasaritului si apusului soarelui a.i toti ce l privesc sa mi datoreze cativa banuti, sa ies si in profit…
Nu mai astept.Reflectez.Am timp de mine.