Victor Ungureanu

Marea drama a societatii noastre: nici macar bogatii nu mai starnesc invidia.

Sunt grasi scarbosi si vulgari, nevestele lor au liftinguri, copii lor se drogheaza, merg la inchisoare, au gusturi de toape.

Bogatasii de azi au uitat ca banul ar trebui sa fie un mijloc si nu un scop, asa ca nu mai stiu ce sa mai faca cu averile lor. Eu unul imi folosesc banii sa-mi probez ideile, sa verific daca pot fi puse in practica.

Cel putin cand esti sarac ai la ce sa visezi si speri ca toate vor trece cand vei avea bani. Macar ai la ce sa speri. De asta imi place sa fiu sarac.

Cand esti bogat si credeti-ma ca am fost, nu mai poti sa-ti faci inca o vila, sa-ti iei inca o masina sport sau inca un manechin suplimentar. Cand esti bogat nu mai ai scapare, nu mai poti face pe nimeni sa viseze, nici macar pe tine insuti.

Si atunci spre ce sa te mai indrepti , ce sa-ti mai doresti? Esti impaiat.

De asta cred ca sunt singurul care nu-si doreste sa castige la loto. Nu sunt pregatit sa-mi pun visele in cui. Nu-s pregatit sa ma atrofiez in a dori. Scopul meu nu e a castiga mai mult ci a trai mai multe. Oamenii continua aceasta cursa nebuna in slujba banului. Bani mai multi pentru acareturi mai multe. Daca ar sta sa se gandeasca ca  parintii nostri au fost fericiti fara plasme, masini sport, barci cu motor si mall-uri ar intelege ca nu asta e directia buna in care sa alergi. Nu conteaza decat oamenii si drumul. Adesea destinatia e doar ca sa ai un punct de reper.

Zilele trecute vroiam sa ajung acasa si am iesit la marginea Bucurestiului. Opresc o masina mai de doamne-ajuta. la volan un tip cu ochelari. M-am urcat. I-am “citit” repede nivelul dupa conversatia telefonica pe care o avea si la urmatoarea intersectie am coborat si am luat alta masina. De data asta cu un tip de 23 de ani foarte vesel cu care m-am si imprietenit.

Ideea era ca vroiam sa ajung la Tgv, dar nu cu orice pret, asa ca m-am si bucurat de drum si mi-am facut si un prieten.

Daca am invata sa traim cu placere fiecare moment, am fi mult mai relaxati, cu totii ne-am simti mult mai bine. Nu e utopie. E posibil. Una din regulile mele, este ca nici o fapta buna nu trece nerecompensata. Si asa, cei care imi fac bine, le fac si eu, iar ei sunt incurajati de binele meu sa faca in continuare bine. Si merge.

Scrieri Alese | RSS 2.0 | Comment it , or trackback this post.